Cum vezi cine a făcut screenshot la un Instagram Story sau post
Instagram este una dintre cele mai apreciate reţele sociale. Modul facil în care te ajută să distribui conţinut foto sau video i-a adus aproximativ două miliarde de utilizatori, număr ce se află în creştere.
Însă pe o reţea socială atât de mare se găsesc şi probleme de privacy şi de drepturi de autor. Una dintre ele o reprezintă screenshot-ul la conţinutul distribuit de alţii. În cele ce urmează îţi vom spune dacă poţi vedea cine a făcut screenshot după o postare sau Instagram Story distribuite de tine.
Este ilegal să faci screenshot după conţinut original?
Screenshot-ul este o metodă de a captura într-o imagine conţinutul ecranului. Pentru aceasta există atât combinaţii predefinite de butoane (de obicei Power + Volume Down) însă există şi aplicaţii Android pentru screenshot, mult mai complexe.
Screenshot-ul în sine nu este ilegal, din moment ce distribuirea s-a făcut într-o zonă publică, precum feed-ul Instagram. Însă un screenshot care este tăiat pentru eliminarea identităţii autorului şi apoi postat drept creaţie originală ar putea încălca legea dreptului de autor.
În plus, este ilegal să faci screenshot după conversaţii private sau după story-uri distribuite privat şi apoi să le faci publice. Multe aplicaţii blochează funcţia de screenshot sau notifică OP-ul asupra acestui lucru, deci este mai greu să faci un screenshot în aplicaţiile de chat fără să fii detectat.
Se poate afla cine a făcut screenshot la un story postat de tine?
Un utilizator poate afla, într-o limită de 48 de ore, cine a văzut un Instagram Story. Ba chiar există metode să afli şi cine ţi-a salvat postările de pe Instagram.
Până în 2018, Instagram avea funcţia de a-ţi arăta în DM dacă cineva a făcut screenshot după story-ul tău. Însă, în urma plângerilor unui număr mare de utilizatori, aceasta a fost retrasă. În acest moment nu este posibil să vezi cine a făcut screenshot conţinutului tău pe Intagram. Este la fel ca în cazul WhatsApp, unde nu poţi şti cine a făcut screenshot conversaţiei. Este posibil să afli acest lucru doar dacă găseşti conţinutul tău distribuit de alţi utilizatori.
Totuşi, Instagram te notifică atunci când trimiţi o poză făcută cu camera din DM iar destinatarul face screenshot acestei poze. Notificarea constă într-un simbol plasat în dreptul imaginii căreia i s-a făcut screenshot. Este o metodă de a descuraja cyberbullying-ul şi tentativele de distribuire neautorizată a conţinutului personal.
Fii social! Trimite acest articol şi prietenilor tăi!
Instagram
Instagram este o reţea socială pentru distribuirea pozelor şi a clipurilor video. Postează conţinut original pentru a aduna like-uri şi followeri. Editează folosind instrumentele din Instagram sau în aplicaţii externe iar în momentul în care ai adunat o audienţă consistentă, îţi poţi monetiza conţinutul.