Cum îți ascunzi numărul de telefon pe Telegram
Telegram este o aplicație de comunicare care are din ce în ce mai mulți utilizatori. Se constituie ca o alternativă din ce în ce mai viabilă a WhatsApp. Dacă ești de părere că aplicația WhatsApp îți aduce dezavantaje, poți trece oricând pe altă platformă.
Telegram reușește, în unele privințe, să înglobeze unele măsuri de securitate mai bune decât competitorul său principal. Mai jos, vom vedea cum îți ascunzi numărul de telefon în aplicația Telegram. Vei apărea ca și cum nu ai Telegram activat pe numărul tău de telefon.
Dezactivează distribuirea numărului de telefon
Implicit, aplicația Telegram va arăta tuturor că ai un cont activ. Există deja opțiunea contactelor fără număr de telefon, pe care le poți descoperi în apropiere. Însă poți schimba acest lucru și să devii invizibil dacă urmezi pașii aceștia.
- Intră în meniul Telegram.
- Mergi la Settings.
- Apasă Privacy and Security.
- Intră la Phone Number.
- La Who can see my phone number? selectează Nobody.
- La Who can find me by my number selectează My Contacts.
Șterge numărul de telefon care nu vrei să te găsească din agenda telefonului. Este singura metodă cu care vei deveni complet invizibil.
Șterge Contact Cache
Telegram obișnuiește să țină în memoria proprie și contactele pe care le-ai șters, iar în unele cazuri te vei trezi cu ele înapoi în agendă. Aceasta se datorează memoriei cache a aplicației, care trebuie golită. Pentru a face acest lucru:
- Mergi la setările aplicației Telegram.
- Intră la Privacy and Security.
- Apasă Delete Synced Contacts și apoi confirmă.
Nu uita! Dacă crezi că datele tale personale sau intimitatea îți este afectată, poți întotdeauna să îți dezactivezi sau să îți ștergi contul de Telegram. În plus, verifică mereu setările de securitate și fii întotdeauna cu update-urile la zi, care te asigură că scapi de unele vulnerabilități inerente oricărui device.
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai un share!
Telegram
Telegram este o aplicație de comunicare pentru Android. Pe lângă chat și transfer de date suportă și apeluri video. În aplicație ai la dispoziție opțiuni avansate pentru securitatea personală. Poți configura canale pentru comunicarea de masă.