Cele mai bune aplicații prin care poți asculta audiobook-uri pe Android
Lectura este un hobby al foarte multor oameni. Însă nu este posibil să citești oriunde și oricând. La volan este cu desăvârșire interzis iar într-un mijloc de transport în comun poate deveni enervant faptul că ești deranjat în mod constant.
Audiobook-urile, înregistrări cu cărți citite, sunt soluția pentru cei care nu au timp sau nu au condițiile necesare pentru a se bucura de o carte. Pentru redarea lor, există numeroase aplicații și servicii pentru telefonul cu Android. Ți-am pregătit o listă cu cele mai bune aplicații pentru audiobook-uri, iar aici vei găsi mai multe aplicații audio pentru Android.
Audible for Android
Audible este serviciul de audiobook-uri de la Amazon. Prin acesta poți cumpăra și descărca mii de volume în format audio, de la eseuri și nonficțiune până la beletristică. Poți să asculți cărți în timp ce mergi cu mașina, fiind compatibil cu Android Auto, pentru care dispune de o interfață simplificată.
Audio Books by Audiobooks
Audio Books by Audiobooks este o aplicație gratuită prin care poți descărca sau reda mai mult de 100.000 de audiobook-uri, dintre care peste 7000 sunt gratuite. Viteza de redare naratorului poate fi mărită sau micșorată și poți găsi cărți bazate pe preferințele tale.
Cărţi Google Play
Google Play Books este serviciul de cărți de la Google pentru platforma Android și nu numai. Îți oferă atât cărți electronice sau în format audio, dar poate reda textul unei cărți folosind sintetizatorul de voce. Multe dintre acestea pot fi închiriate, la prețuri mult mai mici. Are integrate Wikipedia și dicționare, pentru o experiență completă.
LibriVox Audio Books Free
LibriVox Audio Books Free îți acordă acces la peste 24.000 de audiobook-uri gratuite, inclusiv la marii clasici ai literaturii mondiale. Găsește cărțile dorite foarte ușor. Funcționează atât cu Android Auto cât și cu Google Cast.
Free Audiobooks
English Audiobooks este o aplicație prin care poți descărca audiobook-uri. Îți oferă acces la o bază de date largă, funcția de căutare este foarte bună și poți descărca volumele pe care le dorești, pentru a le asculta offline. Aplicația poate fi controlată și din butoanele căștilor. Alte aplicații cu cărți pentru Android găsești aici.