Cum înregistrezi un apel video de pe WhatsApp pe Android
Apelul video de pe WhatsApp este o funcție extraordinară, deoarece aduce oameni din toate colțurile lumii împreună. Dacă ai o conexiune la internet, atunci te poți vedea cu oricine, de oriunde, fără să înregistrezi costuri suplimentare.
Însă, uneori, există dorința de a revedea acea conversație. Fie îți este dor de prietenii tăi, fie cauți detalii pe care nu le-ai observat în timpul apelului video. Ei bine, trebuie să știi că poți să înregistrezi apelurile video de pe WhatsApp, nu cu ajutorul unei funcții a aplicației, ci prin intermediul unei aplicații terțe.
Este legal să înregistrezi conversațiile video?
Înainte de a instala o aplicație pentru a înregistra conversațiile video de pe WhatsApp, trebuie să te gândești la legalitatea acestei fapte. În spațiul comunicat UE, inclusiv în România, nu este ilegal să înregistrezi o conversație, dacă nu o folosești în alte scopuri, cum ar fi să o publici apoi. Însă, conform GDPR, conversațiile video au un alt statut, deoarece se vede fața persoanei cu care tu vorbești. Prin urmare, interlocutorul trebuie avertizat că urmează să înregistrezi conversația.
Însă, dacă scopul înregistrării apelului video nu este altul decât de a-ți aduce aminte cu drag de acea persoană sau discuție, poți oricând să o faci. Însă, dacă vrei să mergi în instanță cu acea înregistrare, nu se va putea folosi ca probă, dacă nu ai anunțat persoana că este înregistrată.
Cum înregistrezi un apel video de pe WhatsApp pe Android
Ca să înregistrezi un apel video al WhatsApp pe Android trebuie să instalezi o aplicație. WhatsApp nu oferă această funcție. Însă, sunt producători de telefoane care îți permit că înregistrezi ce se întâmplă pe ecran cu sunet, cum este cazul Huawei. Dacă telefonul tău nu are această funcție, atunci trebuie să instalezi o aplicație terță. MNML Screen Recorder este cea mai bună. Iată ce trebuie să faci:
- Descarcă aplicația MNML Screen Recorder de pe AndroidListe. Aceasta este gratis.
- Deschide aplicația și apasă cele trei puncte din dreapta sus. Selectează Settings
- Apasă pe Recording și activează Record Audio (înregistrează audio)
- Du-te înapoi în aplicație și apasă Record din dreapta – jos. O numerotare de trei secunde va începe înainte de a porni înregistrarea ecranului (cu sunet) și îți va apărea un mesaj care îți indică că ecranul tău este înregistrat. Confirmă și apoi înregistrează.
- Deschide WhatsApp și apelează contactul cu care vrei să înregistrezi conversația
- Odată ce se termină conversația, oprește înregistrarea apăsând butonul de Stop din dreapta jos a ecranului.
- Întoarce-te în aplicația MNML. Aici vei găsi conversația de pe WhatsApp. Poți să o revizionezi sau să o partajezi prietenilor tăi.
Tu ai altă metodă de înregistrare a apelurilor video pe WhatsApp? Scrie-ne în comentarii.
MNML Screen Recorder
MNML Screen Recorder este o aplicație cu care poți înregistra video și audio ecranul Androidului tău. Este foarte bun pentru a înregistra apeluri video de pe WhatsApp, Skype sau ale aplicații de mesagerie. Meniul este simplu de navigat. Și nu cere root pentru a fi utilizată.