Cele mai bune convertoare video în mp3 pentru Android
Ceea ce puteai să faci până acum doar pe PC, precum editarea sau convertirea video, acum se poate realiza cu succes pe telefonul cu Android.
Aplicațiile pentru Android se dezvoltă foarte repede, și multe dintre ele au ajuns să înlocuiască nevoia unui PC sau laptop. Desigur, procesarea video sau audio complexă rămâne în zona unui PC, acolo unde puterea de procesare și randare audio/video primează, însă micile operațiuni pot fi mutate cu succes pe telefonul cu Android.
Operațiunile simple, precum extragerea sunetului dintr-un videoclip, se pot executa pe un telefon cu Android fără probleme. Majoritatea telefoanelor care au procesorul de peste 1 GHz și mai mult de 2 GB de RAM sunt compatibile cu aplicațiile destinate convertirii videoclipurilor în mp3.
Există foarte multe aplicații de acest fel, dar cele mai bune se deosebesc prin interfața intuitivă, lipsa reclamelor sau suport pentru formate multiple. Iată câteva dintre ele.
Video Editor & Video Maker – Inshot
Inshot este o aplicație dedicată editării foto-video pentru fotografiile pe care vrei să le postezi pe rețelele sociale, în special pe Instagram. Are o interfață prietenoasă, intuitivă, și foarte multe opțiuni. Cu Inshot poți efectua următoarele operațiuni:
- Scurtare videoclip.
- Efect bokeh (încețoșare fundal).
- Tăiere video.
- Export video în HD.
- Unire videoclipuri.
- Modificare aspect ratio.
- Adăugare efecte video.
- Adăugare muzică de fundal la videoclip.
- Extragere audio din videoclip.
- Slow motion.
Video to MP3 Converter – MP3 Tagger
Simplă și ușor de folosit este definiția acestei aplicații. Are câteva opțiuni interesante precum extrage audio în format mp3 sau AAC, îți permite să setezi bit rate-ul (calitatea înregistrării), permite editarea metadatelor fișierului, poate uni fișiere audio și, un caz destul de rar întâlnit, rulează în background.
Video converter mp3 – video mp3 converter
Fratele mai mic al aplicației Inshot, Video converter mp3 este o aplicație simplă dedicată doar extragerii de mp3 din videoclipuri. Aceasta lucrează cu formate variate (mp4, mkv, flv, avi, wmv și altele), permite editarea metainformațiilor (titlu, artist, album, gen muzical) și cu ea poți amplifica sunetul. Convertește inclusiv bit-rate-ul și permite stabilirea de tonuri de apel.
Video MP3 Converter Cut Music
Video MP3 Converter Cut Music are o interfață modernă și ușor de înțeles și utilizat. Suportă extragerea din fișiere video mari, are player video încorporat, permite setarea mp3-urilor ca ton de apel și are foarte multe codecuri integrate.
Tu ce aplicație folosești pentru a extrage partea audio dintr-un fișier videoe? Scrie-ne mai jos!
InShot – Editor video & foto
InShot – Editor video & foto este o aplicație care permite editare complexă de videoclipuri și poze ce urmează a fi postate pe Instagram / Facebook etc. Lucrează la rezoluție HD, adaugă text pe video sau foto, adaugă emoji, filtre foto și video, sincronizează audio-video, curăță videoclipurile de părțile nedorite sunt doar câteva dintre caracteristicile Inshot.
Video to MP3 Converter – MP3 Tagger
Video to MP3 Converter – MP3 Tagger este o aplicație mică, simplă, care permite extragerea fișierelor audio din videoclipuri pe care le-ai descărcat pe telefon. Poate lucra în background și se mișcă foarte repede.
Video converter mp3 – video mp3 converter
Video converter mp3 – video mp3 converter este o aplicație simplă prin care poți extrage fișierul audio din videoclip și pe care îl poți edita simplu. Poți să amplifici volumul, să editezi bitrate, să exporți în format mp3 sau AAC și să stabilești sunetul extras ca ton de apel.
Video MP3 Converter Cut Music
Video MP3 Converter Cut Music este un editor avansat care folosește formate variate – mp4, 3gp, wmv, flv, avi, mkv etc. – și permite crearea de segmente audio din videoclipuri, setarea de ringtone. Are o interfață modernă, intuitivă și prietenoasă.