Cum trimiți mesaje pe WhatsApp fără să te atingi de telefonul cu Android
Sunt situații în care trebuie să răspunzi unui mesaj WhatsApp dar nu îţi poţi folosi mâinile, spre exemplu când eşti la volan.
WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicaţii Android de mesagerie. Poţi sta conectat cu persoanele importante din viaţa ta, trimite mesaje, fotografii, filmuleţe, locul în care te afli sau orice alt fel de document.
Pe WhatsApp poţi trimite inclusiv mesaje vocale înregistrate. Doar apeşi pe simbolul microfonului din dreapta jos, înregistrezi mesajul ținând apăsat simbolul și când ai ridicat degetul, acesta a fost trimis. Însă ai situații când nu îți poți folosi mâinile pentru a trimite un mesaj: când ești la volan sau pe motocicletă, când îți ții copilul în brațe sau pur și simplu când nu vrei să ieși dintr-o aplicație pentru a răspunde.
Din fericire, există metode pentru a putea răspunde mesajelor pe WhatsApp fără a te atinge de telefon. Iată două dintre acestea.
Trimite mesaje vocale pe WhatsApp folosind Google Assistant
Pentru a putea urma această procedură, trebuie să ai asistentul vocal Google (Google Assistant) activat și setat, adică inclusiv cu recunoașterea vocii tale și cu scurtăturile învățate. Dacă ai făcut acest lucru, urmează acești pași pentru a trimite mesajul. Atenție, Google Assistant preia comenzi doar în limba engleză.
- Activează Google Assistant (spune clar „Ok, Google”).
- În aplicația care se deschide spune o propoziție simplă, precum „Send voice message to XXX” (XXX: contactul la care vrei să fie trimis mesajul).
- Google Assistant îți va afișa fereastra de înregistrare și va începe să înregistreze.
- Dacă vrei să schimbi mesajul sau să îl anulezi, după ce termini de înregistrat, poți spune „Change the message” sau „Cancel”.
- Pentru a trimite mesajul, rostește „Just send it”.
Cum trimiți mesaje text pe WhatsApp folosind Google Assistant
Pentru a trimite acest gen de mesaje, trebuie să ai Google Assistant activat și configurat, precum la pasul precedent. Iată operațiunea în câțiva pași simpli:
- Rostește „Ok Google send WhatsApp message to XXX” (XXX: contactul la care vrei să fie trimis mesajul).
- Alege contactul căruia vrei să îi trimiți mesajul.
- Dictează mesajul.
- Verifică dacă trebuie să modifici ceva în text. Dacă se poate trimite, spune „Just send it” iar Google Assistant va trimite mesajul tău.
Tu ce asistent vocal folosești? Scrie-ne într-un comentariu mai jos!
WhatsApp Messenger
WhatsApp este o aplicație gratuită, concepută pentru a trimite mesaje atunci când ești conectat prin date sau Wi-Fi. Poți trimite mesaje voce, text, video, imagini, localizare sau orice alt fel de fișier. Aceasta este disponibilă și în limba română.