Cum folosești Telegram pe un televizor cu Android
Telegram este o aplicație de comunicare în plină ascensiune. Primește regulat update-uri cu funcții noi dintre care unele nu se găsesc pe WhatsApp.
Însă Telegram nu se găsește în mod nativ pe televizoarele cu Android. Mai mult, nu există o versiune a sa pentru Android TV care să poată fi descărcată din Google Play. De aceea, în cele ce urmează îți vom arăta câteva metode prin care poți folosi Telegram pe Android TV.
Proiectează ecranul telefonului pe TV
Atunci când faci cast screen, indiferent de metoda folosită, va trebui ca telefonul și televizorul sau device-ul folosit să fie conectate la aceeași rețea Wi-Fi.
Pentru cei care folosesc Google Chromecast, proiectarea ecranului telefonului pe un televizor smart sau non-smart este foarte simplă. Trebuie să mergi în aplicația Google Home, selectează televizorul pe care vrei să proiectezi, apoi apasă Cast my screen din josul paginii. Confirmă în fereastra următoare.
În cazul în care folosești Android TV, vei avea nevoie de o aplicație pentru cast screen, ApowerMirror. Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi:
- Descarcă aplicația și instaleaz-o atât pe TV cât și pe telefon.
- Lansează aplicația, apasă asteriscul din susul ecranului.
- Introdu codul pin afișat pe ecranul televizorului.
În acest moment, ecranul telefonului va fi proiectat pe TV. Deschide Telegram și lucrează normal.
Folosește Telegram direct în Android TV
Pe Android TV poți folosi Telegram fără să descarci aplicația. Ai nevoie de browserul JioPages pe care îl descarci din Google Chrome și îl instalezi direct pe TV. În browser introdu adresa web.telegram.org care te va duce la versiunea de browser a aplicației.
Introdu datele de logare, confirmă cu codul primit prin SMS sau scanează direct din aplicația de pe telefon codul QR. Deși unele funcții nu sunt disponibile, cele necesare, dar și multe dintre cele opționale, vor fi la dispoziția ta. Nu poți, spre exemplu, să folosești mai multe conturi de Telegram.
Dacă ți-a plăcut acest articol, trimite-l și prietenilor tăi!
Telegram
Telegram este o aplicație de comunicare pentru Android. Cu ajutorul ei ții legătura cu prietenii și colegii. Poți crea grupuri de comunicare pentru cei cu aceleași interese. De asemenea, dacă dorești să transmiți informații mai multor oameni, poți înființa un canal de Telegram.
ApowerMirror – Mirror&Control
ApowerMirror – Mirror&Control este o aplicație Android care îți permite să proiectezi ecranul telefonului pe un televizor. Pe lângă aceasta, îți poți conecta telefonul la calculator pentru a scrie mesaje direct de pe tastatură sau pentru a trimite notificările pe PC.