Sfaturi și trucuri pentru Pokémon Go!
Săptămâna trecută am vorbit despre ce este Pokémon Go și cum poți începe să te joci. Am parcurs etapele de bază ale jocului și tot ce trebuie să ști despre acesta. Dacă nu ai citit încă articolul, îți poți găsi aici.
Dacă ai deja jocul instalat și ai înțeles cum funcționează, înseamnă că ești deja captivat și vrei să avansezi cât mai mult. Aici noi îți vom prezenta sfaturi și trucuri pentru a deveni cel mai bun maestru Pokémon.
Găsește pokémoni mai rapid.
Nimeni nu vrea să piardă ore în șir plimbându-se prin cartier pentru a prinde doar un Pidgey. Vrei să prinzi cât mai mulți pokémoni posibil! Pe măsură ce navighezi prin lume, vei putea vedea în colțul din dreapta jos ce pokémoni sunt în apropierea ta. Dacă atingi căsuța, vei vedea toți pokémoni din zonă, iar dacă apare o siluetă înseamnă că este un pokémon nou. Sub aceștia vei vedea între una și trei urme. O urmă înseamnă că pokémonul este foarte aproape de tine, iar trei înseamnă că mai trebuie să explorezi zona. Dacă alegi unul dintre pokémoni, vei vedea un triunghi verde pe măsură ce te plimbi. Asta înseamnă că mergi în direcția bună.
Conservarea bateriei.
Jocul Pokémon Go consumă foarte multă baterie, deoarece folosește camera, GPS-ul, o conexiune la internet și ecranul este activ în timp ce te joci. Jocul are o setare pentru economisirea bateriei (Battery Saver). Trebuie doar să atingi mingea poké și să intri la setări. Poți deasemenea să reduci luminozitatea ecranului și dezactiva modul de vibrație pentru a conserva mai mult bateria.
Optimizarea transportului.
Dacă conduci mașina spre școală sau lucru atunci nu folosi telefonul pentru a te juca. Dacă mergi cu autobuzul sau alt tip de transport în comun atunci profită și atinge toate poké stop-urile de pe drum și colectează mingi și alte elemente.
Profită de lure-urile altor oameni.
Orice jucător poate pune un lure care atrage pokémoni. Acesta nu este doar pentru jucătorului care l-a pus, și orice alt jucător din zonă poate prinde pokémonii atrași. Cu toate acestea, trebuie să fi atent. Au existat cazuri în care oamenii au pus lure în locații mai puțin potrivite, fiind apoi jefuiți. Asigură-te că nu mergi prin alee întunecate sau zone dubioase doar pentru că există un lure acolo.
Prinde toți Pokémonii pe care îi găsești.
Nu contează dacă îl ai deja, deoarece vei primi bomboane și stardust pentru evoluție. Alt beneficiu este că îi poți transfera la profesorul Willow pentru și mai multe bomboane.
Nu irosi mingile poké.
Dacă încerci să prinzi un pokémon mult prea puternic pentru nivelul tău este o pierdere de mingi. Atunci când întâlnești un pokémon vei vedea un cerc alb în jurul lui. În interiorul cercului mai este un cerc mai mic, care este verde, oranj sau roșu. Verde înseamnă că îl poți prinde ușor, oranj este dificultate medie și roșu este foarte dificil de prins. Nu contează cât de mult vrei să prinzi pokémonul, dacă cercul este roșu vei risipi multe mingi poké.
Începe jocul cu un Pikachu!
Chiar dacă acesta nu este prezentat ca și opțiune, nu înseamnă că nu îl poți avea. Când trebuie să selectezi primul pokémon, ignoră-i pe cei trei care apar. Începe să te plimbi și în cele din urmă vor apărea din nou. Continuă să te plimbi și va apărea un Pikachu. Prinde-l și el va fi primul tău pokémon.
Primește XP bonus.
Înainte de a arunca o minge poké, apasă și ține apăsat și începe să faci o mișcare circulară pe ea. O să începi să vezi particule de sclipici în jur. Asta înseamnă că mingea este pregătită și există a șansă să primești puncte bonus pentru efort.
Mai ști și alte trucuri? Lasă un comentariu și împărtășește-ți trucul cu toți jucătorii.