Cum folosești translatorul integrat din aplicația Telegram
Telegram are 500 de milioane de utilizatori. Este a doua cea mai folosită aplicație de mesagerie și una dintre cele mai sigure alternative ale WhatsApp.
De asemenea, Telegram are multe funcții utile care nu se găsesc pe WhatsApp. Una dintre cele mai noi funcții este traducătorul integrat în aplicație. Iată cum se folosește acesta.
Telegram îți permite să traduci în aplicație mesajele pe care le trimiți sau pe care le primești
Deși Google Translate poate fi folosit în orice aplicație Android, Telegram a introdus o scurtătură pentru acesta. Este mai ușor de folosit și funcționează fără probleme și fără a fi nevoit să urmezi o cale complicată. Iată cum se folosește:
- În primul rând, translatorul trebuie activat. Mergi la Meniu – Settings – Language și bifează Show Translate Button.
- Pentru a traduce un mesaj, deschide o fereastră de chat, scrie mesajul, apasă lung pe acesta înainte să îl trimiți și apoi apasă Translate.
- Pentru a traduce un mesaj primit, apasă scurt pe acesta și în următorul meniu apasă Translate.
În acest fel, ai acces la o funcție importantă și utilă. Mai ales când te afli pe un grup unde se vorbește o limbă străină sau când cineva îți trimite o expresie greoaie, ai la îndemână un instrument Android integrat care să îți facă viața mai ușoară.
Dacă ți-a plăcut acest articol, trimite-l și prietenilor tăi!
Telegram
Telegram este o aplicație de mesagerie pentru Android. Cu ajutorul său trimiți mesaje scrise și audio, poze și clipuri video sau altfel de fișiere. Dacă dorești, poți efectua apeluri de voce sau video și poți intra pe grupuri de comunicare cu mulți participanți.