Cum activezi dark mode în aplicația TikTok
TikTok este una dintre cele mai populare rețele social media destinate tinerilor. Axată pe conținut video, aici poți încărca clipuri de 15-60 de secunde. Conținutul este de cele mai multe ori amuzant, însă îți poți crea un profil care să atace și alte niște.
Problema este că TikTok folosește o temă în culori deschise, iar noaptea experiența poate deveni obositoare. Din fericire, update-ul care conține dark mode a fost deja lansat pentru utilizatorii iPhone, iar pentru fanii Android se află încă în faza beta, ceea ce înseamnă că va fi lansat curând.
Când va fi disponibil dark mode în TikTok pentru utilizatorii Android?
Nu putem ști exact când va fi lansat un update care să conțină dark mode pentru varianta Android a TikTok. Compania nu a precizat nimic în sensul acesta, însă un număr mare de utilizatori înscriși faza beta raportează că au primit deja un update cu dark mode al rețelei social media.
Între timp, pentru a-ți relaxa privirea, poți activa dark mode pe întreg sistemul de operare Android 10, fie din setările telefonului, fie cu ajutorul unei aplicații dedicate. Deja foarte multe aplicații precum Facebook sau WhatsApp au dark mode.
Cum activezi dark mode în TikTok pe iPhone
În primul rând, trebuie să ai sistemul de operare adus la zi – versiunea iOS 13. Apoi urmează acești pași.
- Intră in TikTok și mergi la profil (Me), în dreapta jos.
- Apasă butonul de meniu (trei puncte) din dreapta sus.
- În secțiunea General apasă Dark Mode și alege Dark.
De asemenea, de aici poți seta opțiunea ca interfața TikTok să fie luminoasă sau întunecată, în funcție de setările sistemului de operare.
Ți-am pregătit și o listă dacă vrei să descoperi mai multe aplicații video pentru Android.
Dark Mode
Dark Mode este o aplicație simplă. Prin aceasta, poți activa Dark Mode în device-urile cu sistem de operare Android, în cazul în care acestea nu au inclusă opțiunea în Setări. Este posibil ca pe unele telefoane cu Android mai vechi să nu funcționeze.