Cum poți efectua apeluri video cu până la 50 de participanți folosind WhatsApp cu Messenger Rooms
În ultimele luni Facebook a început să activeze Messenger Rooms pentru toţi utilizatorii. Acest serviciu permite efectuarea conferinţelor video cu până la 50 de persoane. Iar această tehnologie a fost integrată în WhatsApp.
Până de curând puteai să inițiezi apeluri video cu până la opt persoane pe WhatsApp. Însă, noua funcție derivată de la Facebook Messsenger permite accesul până la 50 de persoane la aceeași conferință video, funcție care este foarte utilă în special pentru afaceri, dar și elevi. Funcția este deocamdată în versiunea beta, dar cu siguranță în curând va fi disponibilă tuturor utilizatorilor.
Este important să știi că trebuie să instalată atât aplicația Facebook Messenger cât și WhatsApp pentru a lua parte la aceste conferințe. De asemenea, deocamdată update-ul nu este valabil în România, el fiind în perioada de testare.
Cum efectuezi apeluri video cu până la 50 de participanți pe WhatsApp
Messenger Rooms este cea mai utilizată alternativă la Zoom, având în vedere că permite invitarea a 50 de persoane la o singură videoconferință. Avantajul este că toată lumea poate lua parte la apelul video, chiar dacă nu are Facebook Messenger sau WhatsApp. Însă, persoana care creează chatul trebuie să aibă Facebook Messenger.
Există două moduri prin care poți inițializa o conferință video pe WhatsApp prin intermediul Facebook Messenger, câte una pentru fiecare aplicație de Android.
Prima variantă este aceea de iniția dintr-un chat WhatsApp, unde deschizând fereastra de adăugare (iconița cu o agrafă) apeși elementului nou, și anume Room, sau Cameră cum probabil se va numi în limba română. Va trebui să apeși Go to Messenger și apoi Creare room. Poți trimite linkul în chatul WhatsApp deschis anterior.
Poți face același lucru din meniul WhatsApp Calls. Un nou buton cu iconița Messenger Rooms va apărea, odată ce acest update va fi implementat și în România. Apăsându-l, vei fi rugat să deschizi Facebook Messenger, să creezi o cameră și, la final, vei putea trimite linkul pe WhatsApp.
Deocamdată limita de trimitere a unui link pe WhatsApp este de numai cinci contacte. Însă, poți să îl forwardezi în chat-uri sau să îl copiezi dintr-o conversație într-alta.
Noua funcție WhatsApp începe să fie disponibilă unor utilizatori, în versiunea beta și va fi trece puțin timp până când va fi publică. Însă, cu siguranță, având în vedere cererea de spații sigure pentru video-conferințe și apeluri video, noul update este așteptat de foarte multă lume.
WhatsApp Messenger
WhatsApp Messenger este una dintre cele mai folosite aplicații de comunicare. Fie că o folosești cu prietenii și familia, fie că o folosești pentru serviciu, pe WhatsApp poți transmite imagini, filme sau documente, poți efectua apeluri audio și video și poți crea grupuri de discuție în funcție de necesități
Messenger
Facebook Messenger este o aplicație dedicată discuției cu prietenii din lista de Facebook. Are foarte multe opțiuni interesante printre care stories, transmiterea de imagini sau video sau apelurile de grup.