Cum activezi notificările doar pentru anumite conturi de Instagram
Instagram se află pe locul patru în topul rețelelor social media din întreaga lume. Are aproape 1,5 miliarde de utilizatori și este în creștere.
De la preluarea de către Facebook, Instagram a primit foarte multe elemente noi și opțiuni pentru personalizarea feed-ului. În cele ce urmează îți vom arăta cum să primești notificări doar de la anumite persoane pe Instagram.
Setează notificări doar de la anumite conturi
Dacă vrei să primești notificări atunci când o pagină de Instagram are o postare nouă, dar fără să dezactivezi notificările aplicației, trebuie să îți setezi alerta doar la contul respectiv. Iată cum faci acest lucru:
- Intră pe Instagram.
- Mergi la contul dorit.
- Apasă icon-ul clopoțel din susul ecranului.
- Alege când dorești să fii notificat: la postări, story-uri, clipuri, reels sau atunci când intră live.
Această opțiune este excelentă mai ales când un streamer pe care îl urmărești intră live pe Instagram. Vei fi notificat imediat pentru a nu pierde show-ul acestuia.
Ține pasul cu postările creatorilor preferați
Dacă preferi să nu fii notificat, însă să ai acces imediat la postările creatorilor pe care îi urmărești, poți schimba feed-ul în așa fel încât să-ți arate postările conturilor favorite. Pentru a activa opțiunea Favorites, va trebui să apeși pe săgeata de lângă logo-ul Instagram din pagina principală a aplicației.
Selectează Favorites și apoi alege conturile pe care vrei să le urmărești. În acest moment, pagina cu feed-ul Favorites va fi populată cu postările acestora, iar tu nu va trebui să dai sute de scroll-uri pentru a vedea ce este nou de la creatorii tăi preferați.
Fii social! Trimite acest articol și prietenilor tăi!
Instagram
Instagram este o rețea socială pentru clipuri video și fotografie pe Android. Urmărește creațiile userilor preferați sau postează poze și videoclipuri originale pentru a câștiga urmăritori. Răspunde comentariilor, angajează-te în discuții cu follower-ii și creează o comunitate în jurul tău.