Cum transferi aplicații Android din telefonul vechi în cel nou

Când schimbăm telefonul ne dorim să păstrăm cât mai multe elemente din cel vechi. Aplicații, setări, numere de telefon și elemente grafice. Ne-am obișnuit cu ele și vrem să le avem mereu la îndemână.

Poți să recuperezi contactele dacă le-ai salvat pe contul de Gmail. Pozele pot fi recuperate din cloud. Însă pentru a face un transfer de aplicații, este nevoie ca ambele telefoane să fie deschise și la îndemână. Iată cum faci acest lucru!

Transferă aplicații între telefoane cu APK Share / App Send Bluetooth

Aplicația APK Share / App Send Bluetooth este foarte ușor de folosit. Trebuie instalată pe telefonul de pe care trimiți, iar cel care primește trebuie să fie la o distanță de maximum 10 metri. Urmează pașii aceștia:

  • Intră în aplicație.
  • Selectează aplicația din listă dând tap pe ea.
  • Apasă pe butonul SEND/SHARE din josul ecranului.
  • Din lista care îți apare, alege Bluetooth.
  • Selectează telefonul care trebuie să primească aplicația.
  • Acceptă conexiunea.

Procedeul este unul simplu și nu ar trebui să întâmpini probleme în acest sens. Din acest program poți și șterge aplicațiile pe care nu le mai vrei.

Cum transferi aplicații între telefoanele Samsung

Pentru a transfera facil aplicații de la vechiul telefon Samsung la cel nou, trebuie să folosești aplicația Samsung Smart Switch Mobile. Funcționează și cu alte dispozitive dacă au sistem de operare Android mai recent decât versiunea 4.0 și este utilă și atunci când vrei să transferi fișiere mari.

Mai poate sincroniza contactele, calendarul, mesajele, fotografiile, muzica și clipurile video, registrul de apeluri, notele, lista de rețele și parolele Wi-Fi salvate, wallpapere, documente, datele aplicațiilor și așezarea scurtăturilor în homescreen.

Cum transferi fișiere între două telefoane Huawei

Și Huawei are o aplicație dedicată copierii conținutului din telefonul vechi pe cel nou. Se numește Phone Clone și funcționează foarte bine chiar și pe dispozitivele mai noi, care nu dispun de Google Play Services. Funcționează atât cu telefoane Huawei, cât și cu alte sisteme Android, dar și cu iPhone.

Aplicația funcționează în mod securizat, prin scanarea unui cod QR care asigură legătura unică între cele două telefoane. Dintr-un telefon care nu este Huawei pot fi salvate fișierele și aplicațiile, iar un telefon Huawei poate fi, practic, copiat în întregime, inclusiv cu setările, dicționarul și istoricul tastaturii sau cu alarmele salvate.

Migrarea datelor se realizează în patru pași descriși în detaliu de aplicație, așa că nu este nevoie să îți bați capul. Viteza transferului este foarte mare, fiind realizată printr-un hotspot local.

Dacă ți-a plăcut acest articol, trimite-l și către prietenii tăi!

  1. Apk Share / App Send Bluetooth

    Apk Share / App Send Bluetooth

    Apk Share / App Send Bluetooth este o aplicație care permite transferul aplicațiilor și fișierelor apk prin intermediul bluetooth. Foarte ușor de folosit și foarte intuitivă, această aplicație este de folos mai atunci când treci la un telefon mai nou.

  2. Smart Switch Mobile

    Smart Switch Mobile

    Samsung Smart Switch Mobile este o aplicație dedicată în special transferului de conținut între telefoane Samsung cu Android, însă funcționează la fel de bine și cu telefoanele altor producători. Ai posibilitatea de a salva fișiere, aplicații și setări în noul telefon.

  3. Mi Drop

    Mi Drop

    Mi Drop este o aplicație de transfer fișiere între telefoanele cu Android dezvoltată de Xiaomi. Prin ea poți primi sau trimite, către orice telefon cu Android, conținut audio, video, fișiere, contacte sau aplicații. După o conexiune întreruptă, transferul se poate relua de unde a rămas.

  4. Phone Clone

    Phone Clone

    Phone Clone este aplicația pentru Android prin care poți transfera tot conținutul unui telefon mai vechi Huawei într-unul nou. Suportă transferul tuturor aplicațiilor, fișierelor, setărilor și al datelor salvate. De asemenea, poți transfera fișiere și din alte telefoane cu Android sau cu iOS.

Cum elimini sugestiile de căutare pe Instagram
Cum elimini sugestiile de căutare pe Instagram

Instagram este o platformă populară pentru partajarea fotografiilor, videoclipurilor și pentru conectarea cu prietenii. Pe măsură ce folosești Instagram, aplicația colectează date despre preferințele tale și creează sugestii de căutare bazate pe căutările și interacțiunile ta…

Cum să verifici dacă ai un stalker pe Instagram
Cum să verifici dacă ai un stalker pe Instagram

Instagram este o modalitate excelentă de a te conecta cu alții și de a împărtăși momente importante din viața ta. Nu este tocmai prietenos cu confidențialitatea, dar acesta este un lucru cu care am ajuns să ne împăcăm, pentru bine sau pentru rău. Însă stalkerii sunt o problem…

Cum să descarci mesajele vocale de pe Telegram
Cum să descarci mesajele vocale de pe Telegram

Dacă te afli în situația de a dori să descarci mesajele vocale trimise sau primite în Telegram și să le salvezi în altă parte pentru a le asculta ulterior, ești în locul potrivit. Există opțiuni în Telegram Android, dar și în Telegram pentru PC, pentru descărcarea mesajelor v…

Cum adaugi un buton de contact pe Instagram
Cum adaugi un buton de contact pe Instagram

Instagram îți oferă o nouă funcție prin care simplifici modul în care urmăritorii și potențialii clienți iau legătura cu tine prin social media. Aceasta este butonul dedicat pentru contact. Se prezintă sub formă de call to action, precum „call”, „email”…

Cum să trimiți un mesaj către mai multe contacte pe WhatsApp
Cum să trimiți un mesaj către mai multe contacte pe WhatsApp

WhatsApp este, fără îndoială, cea mai populară aplicație de mesagerie instant din lume. Utilizatorii se bazează pe ea pentru a rămâne în legătură cu prietenii și familia. Cu creșterea continuă a popularității WhatsApp, platforma deținută de Facebook este folosită pe scară lar…