Cum verifici puterea semnalului 4G pe telefonul cu Android

Puterea semnalului rețelei de date te poate ajuta să îți dai seama dacă ai probleme de conectivitate, însă sistemul de operare Android nu te ajută foarte mult în această privință.

Din fericire, există aplicații pe care le poți folosi pentru a indica aceste probleme. Sunt simple, gratuite și ușor de interpretat în stabilirea problemelor rețelei de telefonie.

Ce aplicații se folosesc pentru a identifica problemele de rețea

Aplicațiile testate de noi sunt Signal Spy, Network Cell Info Lite și LTE Discovery. Ele îndeplinesc, în principiu, aceeași sarcină: măsurarea puterii semnalului de date primit de telefonul mobil. Fiecare dintre ele îți va cere acces la telefon și la locație. Este necesar să le garantăm accesul, altfel datele pe care le primim vor fi generice, neavând cum să colectăm astfel cifrele specifice locului în care ne aflăm.

Aceste aplicații sunt sigure, folosesc anonimizarea datelor și nu accesează telefonul pentru alte informații decât cele prezentate. Dacă ai nevoie și de alte aplicații utilitare, iată aici o listă cu instrumente pentru Android.

Cum interpretăm datele legate de rețeaua 4g, frecvență și puterea semnalului

Puterea unei rețele de telefonie mobilă se măsoară în dBm (decibel-miliwatt). Cu ajutorul acestei măsurători, putem afla dacă în zona în care ne aflăm avem un semnal bun sau nu. Chiar dacă telefonul arată semnal maxim, e posibil ca puterea semnalului să nu fie atât de bună.

Un semnal bun are în jur de – 90 dBm, însă oferă rezultate acceptabile până la – 110 dBm. Orice depășește această valoare va fi considerat  prea slab pentru a fi utilizabil. Aceasta se traduce în întreruperi ale apelurilor telefonice și pagini de internet care se încarcă foarte greu sau chiar deloc.

Așadar, aceste aplicații îți vor da informații, spre exemplu, despre zonele dintr-o casă în care semnalul de telefon nu pătrunde foarte bine, iar tu vei ști să le eviți. De asemenea, îți poate spune și dacă într-o anumită zonă ai acces la serviciile de telefonie mobilă din abonament sau ai nevoie de un număr de telefon temporar de la un alt operator.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai un share. 

  1. Signal Spy (formerly Fi Spy)

    Signal Spy (formerly Fi Spy)

    Signal Spy este o aplicație utilitară care îți permite scanarea și citirea parametrilor rețelei 4G. De asemenea, aplicația ține o evidență a tuturor conexiunilor, te ajută să limitezi consumul de date mobile și să cartezi zonele în care semnalul este slab.

  2. Network Cell Info Lite

    Network Cell Info Lite

    Network Cell Info Lite te ajută să măsuri puterea semnalului în cazul rețelelor 4G+, LTE, CDMA, WCDMA, GSM, dar și semnalul rețelei WiFi. În plus, are și o opțiune de măsurare a vitezelor de upload și download, ping și jitter.

  3. LTE Discovery

    LTE Discovery

    LTE Discovery este o aplicație utilitară pentru identificarea benzii de rețea 4G. Te va informa ce rețea are cea mai bună acoperire în zonă și testează viteze de upload și download. Aceste date sunt actualizate în timp real.

Cum adaugi un buton de contact pe Instagram
Cum adaugi un buton de contact pe Instagram

Instagram îți oferă o nouă funcție prin care simplifici modul în care urmăritorii și potențialii clienți iau legătura cu tine prin social media. Aceasta este butonul dedicat pentru contact. Se prezintă sub formă de call to action, precum „call”, „email”…

Cum să trimiți un mesaj către mai multe contacte pe WhatsApp
Cum să trimiți un mesaj către mai multe contacte pe WhatsApp

WhatsApp este, fără îndoială, cea mai populară aplicație de mesagerie instant din lume. Utilizatorii se bazează pe ea pentru a rămâne în legătură cu prietenii și familia. Cu creșterea continuă a popularității WhatsApp, platforma deținută de Facebook este folosită pe scară lar…

Cum descarci audio de pe Instagram
Cum descarci audio de pe Instagram

Instagram este o sursă nesfârșită de inspirație și conținut creativ, inclusiv clipuri audio pe care ai putea dori să le folosești în propriile tale proiecte video. Chiar dacă Instagram nu oferă o opțiune directă pentru descărcarea audio-urilor din Reels, există câteva metode …

Ce este TikTok Shop și cum să-l folosești?
Ce este TikTok Shop și cum să-l folosești?

TikTok Shop urmărește să transforme modul în care facem cumpărături online, combinând shopping-ul cu social media. Funcția poate ajuta la rămânerea la curent cu ultimele tendințe în modă, frumusețe și altele, dar vine și cu anumite riscuri. TikTok Shop este o platformă integr…

Cum afli cine ți-a văzut clipul pe Instagram
Cum afli cine ți-a văzut clipul pe Instagram

Ești curios să afli dacă poți vedea cine îți urmărește videoclipurile pe Instagram sau te întrebi dacă creatorii pot afla când le vizualizezi creațiile? Ei bine, în acest ghid vom explora opțiunile disponibile pe Instagram pentru a înțelege mai bine cine interacționează cu vi…