Cum activezi deblocarea cu amprentă din WhatsApp
WhatsApp a devenit una dintre cele mai importante aplicații din viața oricărui utilizator de smartphone, fie el Android sau iOS. Această aplicație conține atât de multe date cu caracter personal încât nici o măsură de securitate care i se aplică nu pare foarte deplasată.
O nouă versiune a WhatsApp (2.19.221), aflată încă în stadiul beta (testare la scară largă pentru depistarea eventualelor bug-uri sau erori rămase), adaugă un nou nivel de securitate. Astfel, Fingerprint Lock devine o realitate care în trecut era prezentă doar pe aplicațiile Android sau iOS ale băncilor.
Ce înseamnă deblocare cu amprentă
Noua opțiune a WhatsApp, lansată pe platforma iOS încă din luna ianuarie, iar din august este prezentă și pe smartphone-urile cu Android, îți permite să te autentifici în aplicație folosind amprenta digitală.
Într-un fel, este ca atunci când deblochezi telefonul: conversațiile și datele conținute de acestea rămân ascunse de ochii curioșilor mai mult sau mai puțin binevoitori.
Cum activez Fingerprint Unlock
Pentru a beneficia de Fingerprint Unlock, este necesar să fii înscris în programul beta al celor de la WhatsApp. Apoi, urmează acești pași:
- Intră pe WhatsApp.
- Mergi la Settings-Account-Privacy-Fingerprint lock.
- Activează opțiunea.
Noua opțiune, chiar în modul blocat cu amprentă, îți permite să răspunzi apelurilor de voce pe WhatsApp și să răspunzi mesajelor fără să o deblochezi. Însă marele avantaj este acela că nu poți vedea absolut nicio conversație din telefon, până nu ai pus amprenta și l-ai deblocat.
Tu ce metode de securitate folosești pentru telefonul tău Android? Răspunde-ne mai jos, într-un comentariu.
WhatsApp Messenger
WhatsApp Messenger este o aplicatie de social media prin care poți comunica atât cu cei dragi ai tăi, cât și cu colegii de muncă. Poți transmite cu ajutorul lui fișiere de orice fel, poți efectua apeluri voce sau video call și poți transmite și mesaje voce sau localizarea ta.