Cele mai bune aplicații de învățare pentru copii
Metodele educaționale s-au schimbat de-a lungul ultimilor ani. În timp ce educația încă se desfășoară în școlii și instituții, acum este mult mai ușor să înveți acasă, să îți continui educația, sau să folosești internetul pentru a obține informații.
Pentru că copilăria este cel mai crucial moment pentru învățare, astăzi ți-am pregătit o listă cu cele mai bune aplicații pentru educația copiilor tăi!
Google Classroom
Obiectivul principal al acestei aplicaţii este de a facilita comunicarea dintre profesor şi student sau părinte. Aplicația permite utilizatorilor să comunice în timp real, având posibilitatea să partajeze şi să stabilească sarcinile, să integreze calendare (date de examinare), să trimită anunţuri şi alte informaţii importante.
PBS KIDS Video
Această aplicație este concepută special pentru copii, și conține videoclipuri educaționale, complet potrivite și sigure. Părinții pot urmări care sunt informațiile pe care copii ar trebui să le învețe prin intermediul videoclipurile gratuite.
Amazon Kindle
Kindle este un cititor de e-book-uri de la Amazon, cu o interfață în limba engleză. Aplicația sincronizează automat cartea între diferite dispozitive, astfel încât poți alege cărți pentru copii tăi. Îţi permite să reglezi dimensiunea textului și să modifici luminozitatea ecranului.
Învaţă engleză cu Duolingo
Duolingo este o aplicație de învățare a limbilor străine, care implică elevul într-o metodologie de învățare distractivă cu care învățarea altor limbilor străine este una usoară, plăcută și eficientă. Cu ajutorul exercițiilor, traducerilor, formarea de propoziții și fraze, vei avansa în limba selectată.
ClassDojo
ClassDojo este o aplicație pentru copii care simulează o sală de clasă. Cu ajutor ei, studenții, părinții și profesorii pot interacționa intre ei, pentru a asigura o educație mai bună. Deși nu înlocuiește experiența din clasă, este un instrument eficient de comunicare.